Eliza Lungu (Săpunaru) Caporal- Armata Romana

Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Așa încep, în general, basmele. Dar povestea Elizei Săpunaru este cît se poate de reală. Caporal în Armata Română, mamă a doi copii, și-a făcut o altă datorie din ajutorarea familiilor cu probleme financiare și a oamenilor sărmani. De aceea, pentru mulți, e ca un adevărat înger. Și nu doar cu ocazia marilor sărbători creștine, Crăciun sau Paște, ci în orice perioadă a anului, sigur, după puteri. Pentru Eliza, Crăciunul și Paștele pot fi în fiecare zi. Totul e să vrei. Totul e să îți pese.Era 2014 când bunicul meu s-a îmbolnăvit și a fost internat în secția de oncologie a unui spital din Pitești, orașul meu natal. Mergând la el în vizită am văzut oameni grav bolnavi, tineri și bătrâni. Atunci am simțit pentru prima dată nevoia de a-i ajuta pe cei aflați în necaz. Nu aveau sală de mese, mâncau pe marginea patului și m-am gândit sa le ușurez puțin suferința. Le-am donat mobilier, am cumpărat două mese și opt scaune. Și-a dorit mereu, de exemplu, să poarte o uniformă militară, atrasă și de cea a tatălui, fost polițist. „ Eu am optat pentru armată. Mi-am zis că și o fată poate reuși într-o lume considerată a fi a bărbaților. Dar am urmat în paralel și cursurile Facultății de Drept”, spune cea care astăzi este caporal clasa a III-a al Armatei Române, la Batalionul 300 Sarmis, arma infanterie. Bunicul a murit, dar spiritul caritabil a rămas în ea prinzând noi puteri. Fie că a fost vorba de familii în mari suferințe materiale, fie că boteza câte o fetiță a cărei mamă nu mai făcea față greutăților, fie că mergea cu ceai cald și mâncare, iarna, prin nămeți, pentru a le împărți unor oameni ai străzii. De destulă vreme, se străduiește să asigure masa pe o zi pentru 50 de oameni sărmani, care-și caută o bucată de pâine, dar și o privire blândă îndreptată spre ei, în căldura căreia să simtă că încă mai există și ei pe acest pământ la o cantină social arondată bisericii din cartierul bucureștean în care Eliza locuiește. „ Merg împreună cu administratorul cantinei și cumpărăm ce este nevoie pentru a le pregăti masa pentru o zi. Prefer să nu le dau bani direct, din cauză că banii pot fi cheltuiți și pe alte lucruri, iar cei care au și copii acasă i-ar putea lăsa nemâncați”, adaugă femeia-caporal-mamă-„înger”Bugetul lunar poate fi de 300, 400 sau 500 de lei. Mult, puțin, cheltuiala o susține strict din salariu. „Ei îmi spun de ce ar avea nevoie și eu cumpăr produsele respective. Știu că nu e mult, dar fac ce pot. Și îmi place să mă implic în așa ceva”, mai spune Eliza. Chiar dacă nu de mult ea însăși a devenit pentru a doua oară mamă, nici prin gând nu-i trece să renunțe la ceea ce consideră deja că e o datorie umană firească. „Când ajut simt o împlinire și că, poate, aceasta e misiunea mea pe pământ. Consider că așa îi mulțumesc eu lui Dumnezeu pentru că, până acum, suntem sănătoși, ne-a binecuvântat cu 2 copii și poate cineva, undeva, are nevoie de ajutorul meu. Micuț, dar din tot sufletul. Nu luăm cu noi nimic când murim, măcar sa facem ceva pentru semenii noștri. Cât trăim și cât trăiesc.

Distribuie dacă îţi place !

Post Author: Lungu Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *